În bilanț sunt incluse cel puțin 15 decese ale unor persoane care au murit atunci când raidurile au lovit, marți, o brutărie din orașul Al-Shadadi, situat în apropierea graniței cu Irakul, a informat OSDO.
Joi, alte 15 persoane, inclusiv trei copii, au murit din cauza unor raiduri aeriene lansate în alte trei comune, mai anunță OSDO.
Al-Shadadi este un centru logistic al rețelei Stat Islamic, situat pe o rețea de autostrăzi și a cărui ocupare ar izola Raqqa, capitala de facto a organizației teroriste.
O coaliție condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria și Irak, vizând poziții ale rețelei teroriste Stat Islamic. Din coaliție fac parte țări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franța, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită și Turcia. Rusia a lansat, în septembrie 2015, raiduri aeriene în Siria, pentru susținerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite și NATO au acuzat Rusia că atacă poziții ale insurgenților susținuți de Occident. Moscova susține că vizează exclusiv poziții ale rețelei teroriste Stat Islamic.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește, conform estimărilor ONU, 250.000 de morți.